Pot să fac singur!

Montessori pentru părinţi

SKU: 9789731497181 Categorie:

„Pot să fac singur!” este un bestseller internațional, bazat pe principiile metodei Montessori, care își propune să îi ajute pe părinții ocupați să petreacă timp de calitate alături de copiii lor.

<br>

Volumul conține peste 70 de activități explicate pas cu pas, însoțite de instrucțiuni și sugestii, al căror nivel de dificultate crește treptat. Bazate pe principiile solide ale importanței dezvoltării în copilăria mică și axate pe nevoile copiilor cu vârste între 2 și 5 ani, activitățile sunt simplu, rapid și ieftin de pus în practică, fără să necesite materiale complicate sau abilități pedagogice speciale.

<br>

Prin intermediul activităților ludice, copilul va învăța:

  • să se îmbrace singur și să-şi lege șireturile;
  • să identifice gusturi și texturi;
  • să învețe literele și să descopere jocurile de cuvinte;
  • să sorteze culori și să ordoneze numere;
  • să aprecieze și să descopere natura.

Cu ajutorul cărții, copilul va descoperi lucruri esențiale despre autonomie, igienă, legume și fructe și își va îmbunătăți abilități precum cititul, limbajul, scrierea etc. 

<br>

Din aceeași colecție mai fac parte: • Pedagogia Montessori explicată părinților • 100 de activități Montessori pentru descoperirea lumii înconjurătoare • 100 de activități Montessori pentru învățarea scrierii și citirii • 60 de activităţi Montessori pentru bebeluşul meu • 100 de activităţi stimulatoare Montessori

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Pot să fac singur!”

Adresa ta de email nu va fi publicată.