Pachetul conține 50 de carduri cu imagini și cuvinte, grupate în 10 categorii: „Alimente”, „În cameră”, „În parc”, „Legume”, „Fructe”, „Animale domestice”, „Animale din pădure”, „Animale de la Zoo”, „Mijloace de transport în comun” și „Mijloace de transport personale”.

Fiecare categorie este formată din 5 cărți de joc. Scopul jocului este învățarea de cuvinte noi în limba germană. Jocul de inteligență conține 3 grade de dificultate, în funcție de capacitatea de învățare a copilului.

La gradul I, copilul va grupa cardurile pe categorii, cu ajutorul pictogramei-indiciu. Apoi, părintele va citi fiecare card pe rând, încurajând copilul să repete de câteva ori.

La al doilea grad, se așază toate cărțile pe masă, apoi copilul ia câte o carte și numește imaginea, în limba germană. După aceea, va traduce cuvântul în limba română, va așeza cardul separat, formând 10 grupe corespunzătoare celor 10 categorii.

La gradul 3, se împart câte 5 cărți fiecărui jucător, iar restul cărților se împrăștie cu fața în jos pe masă (acesta este „lacul”). Scopul este să se strângă cele 5 cărți dintr-o categorie. Primul jucător îi cere următorului o carte pentru suita sa. Acesta este obligat să i-o dea. Primul jucător continuă că îi ceară celuilalt cărți, până când acesta nu mai are și îi spune „Pescuiește!”, iar jucătorul trage o carte din lac. Jocul continuă până la finalizarea cărților din lac. Câștigă cel care are cele mai multe perechi.

Pachetul face parte din colecția „EduCard Junior Plus”, dedicat copiilor de 3-6 ani.

Din aceeași colecție mai fac parte: • Limba engleză • Instrumente muzicale • Alfabetul • Ghicitori • Meserii

Recenzii
Nu există recenzii până acum.