Reguli de comportament

Activități de zi cu zi

SKU: 9786068248370 Categorie:

Conține activități care pun accentul atât pe însușirea unui comportament corect, cât și pe identificarea situațiilor de risc și pe acțiunile care trebuie urmate în astfel de circumstanțe.

<br>

Acest caiet face parte din colecția „Activități de zi cu zi”, care urmărește dezvoltarea copilului de-a lungul „copilăriei mijlocii”, în perioada dintre 3 ani și 6 ani. În această etapă a evoluției sale, jocul trebuie să fie activitatea principală – iar sarcinile propuse în caiete nu se abat de la acest principiu. Învățarea va deveni, astfel, o plăcere! Cu ajutorul cărții, copilul va descoperi lucruri esențiale despre autonomie, conduită, igienă și socializare. Cartea cu activități este potrivită pentru copiii de 5-6 ani. 

<br>


<br>

Activități de zi cu zi este o colecție pentru preșcolari care încurajează exersarea zilnică a cunoștințelor într-un mod ludic.

Cele zece titluri urmăresc dezvoltarea copilului de-a lungul „copilăriei mijlocii”, în perioada dintre 3 și 6 ani. În această etapă a evoluției sale, jocul trebuie să fie activitatea principală – iar sarcinile propuse în caiete nu se abat de la acest principiu. Învățarea va deveni, astfel, o plăcere!

<br>

Din aceeași colecție mai fac parte: • Litere • Dezvoltarea limbajului • Culori, forme și mărimi • Cifrele • Numere și gândire matematică • Logică, atenție și memorie 3-4 ani • Logică, atenție și memorie 5-6 ani • Animale • Științele naturii

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Reguli de comportament”

Adresa ta de email nu va fi publicată.